„Nu își dorește nimic mai puțin decât să schimbe lumea sau, cel puțin, să fie de față la schimbarea ei, are doar 19 ani, peste o sută de premii în palmares și toate șansele să își îndeplinească visul. Descris adesea drept unul dintre cei mai promițători tineri informaticieni ai lumii, Ionuț Budișteanu a ieșit să primească marele premiul al celui mai mare concurs internațional de știință pentru tineri cu steagul României în mâini, iar acum câteva zile a decis definitiv să rămână să studieze în țară.”

IonutBudisteanu

„Nu are dileme în privința drumului pe care îl va urma în viață, știe exact unde trebuie să ajungă pentru a putea avea un cuvânt de spus în „revoluția dramatică” în IT pe cale de a se produce și ține legătura cu toţi tinerii care, spune el, se pregătesc pentru „a lucra la viitorul lumii”. Ionuț Budișteanu a acceptat să discute cu Yahoo! News România despre momentele importante ale parcursului său profesional de până acum, despre planurile sale de viitor, dar și despre motivele care l-au determinat să rămână în țară.”

Un drum foarte lung

IontBudisteanu1

„Drumul străbătut de mine pentru a ajunge la acest nivel a fost foarte lung. Opt ani în care am participat la peste 130 de concursuri naționale de programare, software development, informatică și inventică. Am avut norocul sa am calculator de la vârsta de 3 ani”, a mentionat tânărul informatician. „Norocul” lui a fost că a devenit pasionat de informatică. „În clasa a III-a am încercat să învăț și să realizez singur filme 3D în 3D Studio Max. Mi s-a părut ca nu am o imaginație de artist 3D şi am încercat să învăț în clasa a IV-a singur un limbaj de programare Q-basic pentru a-mi face un joc”, povestește Ionuț. În clasa a V-a a început să învețe informatică la școală și a participat la olimpiade și concursuri la sugestia profesoarei sale momindu-l ca doar asa va obține cunoștințele de care are nevoie să își realizeze propriul joc. Astfel s-a născut o altă pasiune a lui, cea pentru concursuri.

A pierdut numărul realizărilor sale

A început să creeze la un nivel mai înalt, prima sa inovație notabilă constand intr-un software, creat în 2007, ce permite monitorizarea copiilor de la distanță, lucrarea numindu-se „NetMinorSupervizor” și participand cu ea la câteva concursuri pentru liceenii de clasa a XII-a, deși el era în clasa a VI-a. De atunci a creat zeci de alte software-uri, cărora le-a și pierdut numărul. „Cred că am peste 50-60 de lucrări în palmares”, spune adolescentul.

IonutBudisteanu2

Cu acestea a participat la sute de concursuri, dintre care peste 18 în străinătate (în 11 țări) și a primit 25 de premii notabile, cele mai multe din Statele Unite ale Americii, dar și din Taiwan, Brazilia, Mexic, Olanda, Azerbaidjan, Elveția, Turcia, Georgia, Ucraina și Slovacia. Printre acestea se numără și un premiu acordat în 2011 de universitatea americană Yale („Outstanding award from Yale University”), o bursă de 10.000 de dolari de la Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) Foundation, din Pittsburgh, în 2012, dar, mai ales, mare premiu Gordon E. Moore, în valoare de 75.000 de dolari, de la Intel ISEF 2013.

Acesta din urmă este un premiu deosebit pentru Ionuț Budișteanu, nu doar pentru că premiul nu a mai fost câștigat de un european în ultimii 20 de ani, ci și pentru că este a patra oară când participă la Intel ISEF și îl aștepta de mult. „Este o competiție unde fiecare elev dintre cei 1688 își doreau sa câștige marele premiu și eu în fiecare an visam premiul, dar în timp mi-am dat seama că este un drum lung între a-ți dori un premiu și a-l obține. Când a început festivitatea de premiere, mă așteptam să câștig ceva, dar nu mă gândeam la marele premiu”, marturiseste tânărul.

Potrivit lui Ionuț Budișteanu, atuul său principal în a obține rezultate excepționale este dorința de a se autodepăși și, deși a primit oferte de angajare de la companii cu renume mondial (precum Google sau Tesla Motors, din SUA), le-a refuzat pentru că acum tot ce îl interesează este să își continue studiile în România.

Pentru mai multe detalii puteti accesa acest link.